În ploaia ce cade

În ploaia ce cade
Un suflet ce arde
Nu plânge, ci strigă
Al vieţii absint .

A răsărit un soare

A răsărit un soare în oglinda nopţii
Pentru cel ce să vorbească a uitat,
Naiada s-a întors şi a plecat
Zdrenţuind încă o dată trena sorţii .

Prea mic într-o lume prea mare

Prea mic într-o lume prea mare,
Copilul fu cuprins de-nfiorare,
De teamă rupse aripile păsării argintii
Şi plânse-ndelung pe meleaguri pustii .

Un râu ne curge prin vene

Un râu ne curge prin vene –
Râul iubirii amestecate cu jale,
Cu otrava zilelor întunecate de dorinţă,
Cu amarul neîntruparii unui vis .
Nu oceanul fără de capăt îl va înghiţi,
Ci un copil ce va fura şi ultima fărâmă de viaţă
Din sufletele amăgite de negrăita lumină,
Din trupurile ce n-au ştiut să se aprindă
De flacăra ce arde tăcută-n înserare .

Cerneală

Este cerneală aceea
Ce-ţi colorează chipul în asfinţit –
Chipul vremelnic, atât de iubit ?
Nu – e paloarea gustului de pământ –
Veşted, durut, dar totuşi frumos,
Dar dăruit din al inimii prinos .

Ieşind din umbră

Ieşind din umbră
Ninsoarea te-nvaluie blând
Şi cântecul chitarei te strânge de mână –
E dorul purtat de vântul rece al nopţii,
Mai pâlpâie încă, este fierbinte, nespus de viu .

Autoportret făcut în vis

Autoportret făcut în vis
Cu un chip nefiresc, în taină ucis,
Penel sfărâmat, vopsea ce devine vie,
Sânge curat ce către începuturi te îmbie …

Ţipătul ce frânge

Ţipătul ce frânge cerul în mii de bucăţi
Arzând aripi de înger învolburate –
Ţipătul acela ţi-l dăruiesc în ultima clipă în care
Învăţ cum nu se iubeşte, învăţ cum se moare …

Sculptând în sânge

Sculptând în sânge 
Murmur îndepărtat şi rece,
Sub tandră apăsare se frânge
Mugurul fîn, subţire –
Ai început devreme
Să-ncorzi a vieţii liră …

E şi tristeţea un parfum

E şi tristeţea un parfum
Aflat la capătul de drum,
Ajuns acolo nu ai cum
Să te întorci – e totul scrum .

Să râzi ai vrea, dar nu se poate –
Au murit visele cu toate,
Au murit rozele-n grădină
Şi ai murit şi tu senină .