Săparea pământului

   Uitasem cum e să sapi, cum e să-i dăruieşti pământului fericirea sa ancestrală, cum e să bagi cazmaua până la cotor şi să răstorni brazda cu un fior aproape extatic, cum e să auzi geamătul pământului mulţumit că îl pătrunzi, că îl munceşti, că îl trăieşti – mulţumesc pământule că mă faci să trăiesc – te voi pătrunde până-n adânc, te voi răsturna, te voi afâna, sudoarea mea va curge peste tine, te va hrăni şi eu voi fi iarăşi om, iar vinul roşu va curge neîncetat vălurind lumea, făcând-o să ardă, aducând pasiunea mai aproape, făcând fericrea mai accesibilă, făcând omul sa fie atât de cald şi bun !

Fluenţă

   Fluenţa s-a dus, lucrurile au reintrat în normal, au reapărut hârtoapele şi aşa mai departe … ce bine era cu ea, cu acest oaspete atât de rar şi care vine întotdeauna neinvitat, dar nu şi nedorit, ba dimpotrivă … Oricum – şi mâine e o zi după cum spunea un personaj celebru .

O mică introducere

   O mică introducere – crezi că mai e nevoie sau trecem direct la lucruri mai serioase, mai de substanţă, mai pline de conţinut ? OK – o luăm încetişor, pe etape, cu ABC-ul şi aşa mai departe – încă mai am răbdare (până şi eu sunt uimit de asta) şi ceea ce va urma merită orice efort din partea mea . Deci – cu ce începem acum ?

O zi bună

   Hai mă că azi chiar pare o zi bună – de ce mai m-aş îndoi de asta, să lăsăm lucrurile să se întâmple, oricum – ce-am putea face altceva !?

Uşurare

   Se întrevede o oarecare uşurare pasageră, mi-ar plăcea să cred că va deveni definitivă, dar încă nu mă bucur cu adevărat – abia zilele următoare vor putea valida sau infirma această uşurare şi abia atunci mă voi bucura cu adevărat, nu de alta, dar ştiu gustul bucuriei înecată în amar în mod prematur .

Tergiversare

   Orice tergiversare are un sfârşit şi ceea ce a fost doar gândit, bănuit, anticipat devine real, fapt de sine stătător, îngrozitor prin concreteţea sa brută şi neavenită, iae edulcorarea dată de concept se stinge în stringenţa trăirii imediate .

De câte ori ?

   De câte ori un câştig aparent nu e însoţit de o pierdere majoră şi ireversibilă, de câte ori soarta nu îţi ia cu zece mâini ceea ce din greşeală ţi-a dat cu o singură mână, de câte ori în pragul bucuriei răul din adânc nu izbucneşte furibund, de câte ori stropul de fericire nu e înecat  din toate părţile cu noroi, de câte ori o flacără ce răsare timidă din tăciunii stinşi demult nu e acoperită  imediat de ploaia nemiloasă a adversităţii imbecile şi fără sens ?

Scuturarea jgheaburilor

   Frumoase sunt frunzele-n copaci de primăvara până toamna târziu, frumos e şi covorul de frunze galbene aşternut prin grădină, dar frunzele pe jgheaburi sunt o pacoste mai ales dacă sunt ude, multe şi adunate-n ghemotoace de mozol şi clisă – superpalpitantă scuturarea jgheaburilor, încercând să desfund burlanele cu băţul şi dând jos tone de frunze . Bine barem că azi e o zi frumoasă – de vară aş zice dacă n-ar fi copacii aşa de goi şi părăsiţi .

Dăruind un măr

   Dăruind un măr (fără nicio mitologie aferentă) … nu e de ajuns, nu ? Savoarea, prospeţimea, simplitatea lui nu mai înseamnă nimic pentru tine ? Atunci se pare că sfârşitul e mult mai bun decât începutul, cel puţin în chestiunea de faţă .

Fără amânări

   În mod cert nu trebuie să amâni o treabă dacă ai posibilitatea de a o face la momentul potrivit din comoditate, lene sau mai ştiu eu ce – apoi, dacă o amâni totuşi, vei fi nevoit la un moment dat să o iei în seamă şi asta la modul imperativ – condiţiile s-au schimbat, efortul e mult mai mare, iritarea pe măsură şi în pofida unei bericici menite să îndulcească contururile tot rămâne mult mozol  de suportat.