Despre schimbare

   Se tot clamează despre schimbare, despre cât de bună este şi aşa mai departe, dar nimeni nu o vrea cu adevărat – toţi s-au dedulcit la căldurică, cu tabieturi bine stabilite şi cu idiosincrazii mentale aberante – curajul schimbării îl au doar aceia care nu au nimic de pierdut şi oare cine nu are fie şi ceva iluzoriu de pierdut ?

Background

   Şi precum ziceam un eveniment fără background nu este nimic – acesta constituie forţa, temeiul şi secretul său, un revelator ce aruncă lumini nebănuite în locuri în care nu te aştepţi … problema e că acest background nu e vizibil de fiecare dată, cel mai adesea nu este nici măcar bănuit şi atunci iei ceea ce se vede drept întregul şi singurul adevăr, drept motor al unor evenimente ulterioare, iar acea privire pătrunzătoare salvatoare poate să lipsească din varii motive .

Manipulare verbală

   Cât de uşor poate fi deformat adevărul şi prezentat apoi că suprema înţelepciune, că suprema găselniţă ! Un simplu exerciţiu de luciditate şi o privire în stare să cuprindă toate elementele unei situaţii date sunt suficiente împreună pentru a demola orice păcăleală de acest gen, însă întotdeauna în fundal sunt diverse interese mai mult sau mai puţin mărturisite şi atunci această privire lucidă e tulburată şi făcută astfel să vadă ceea ce se intenţionează din start – manipulare emoţională şi apelarea la cuvinte-valori (de fapt cuvinte-declanşatori de emoţii puternice) .

Resurse

   Ciudat cum din aproape nimic poate răsări o splendoare şi dintr-un fundal mai mult decât generos, dintr-o acumulare strategică de resurse nu se alege nimic, sau mai exact nu se alege mai nimic ! În felul ăsta gestionarea oricăror resurse se dovedeşte cumva futilă, în orice caz, a anticipa rezultatul pe baza efortului depus, a resurselor alocate e un gest hazardat şi contrazis într-o aşa de mare măsură de fapte încât singura soluţie viabilă este spontaneitatea, bagajul genuin şi nimic în plus .

O excelenţă mincinoasă

   O excelenţă care nu înseamnă nimic dincolo de o simplă şi intensă stimulare vizuală, o excelenţă care pare a trimite dincolo de ea, dar care e unifaţetată, monovalentă şi care nu oferă nimic dincolo de ceea ce se vede . După ce primul şoc vizual a trecut e uşor de decelat o anumită faditate, o neridicare la înălţimea unei promisiuni virtuale, o minciună în fapt – sigur – foarte dulce şi gingaşă, dar cu acelaşi final inevitabil până când ciclul se reia .

Resurse irosite

   Atât de des enorme resurse sunt irosite în mod absolut aberant, cu o gratuitate a gestului şi o proastă întrebuinţare încât ai impresia că veşnicia subîntinde fiecare clipă şi la nevoie ai mai avea încă tot pe atât şi chiar mai mult … o simplă potrivire, ceva aproape tehnic ar rezolva toate problemele, nu de lipsă, de penurie avem a ne teme cât de irosirea în mediocritate, în micime, în iluzoriu şi in cele din urmă în bătaie de joc .

Valoare inestimabilă

   Valoarea inestimabilă a unei fiinţe vii avute pentru mult timp şi în mod desăvârşit … totul pare prea cotidian, prea obişnuit şi cu toate acestea acel sentiment al posesiei absolute, dar nu subjugante sau limitative nu se poate compara cu nimic altceva – păcat că uităm prea adesea de comorile noastre – ni se pare banal şi firesc să le avem – asta până în clipa fatală a pierderii lor, clipă ce oricum va surveni cândva …

Blândeţea toamnei

   Imaginea toamnei se estompează încet şi pragul dintre anotimpuri, dintre realitate şi vis e trecut aproape nebăgat în seamă – se deschide un tărâm al tristeţii evanescente, al unei blandeţi ce face ca sufletul să curgă neîntrerupt peste suprafaţa lucrurilor, printre ele şi în cele din urmă să se disipeze dureros într-un peisaj ce spune atât de multe dacă ştii să îl asculţi .

Tehnologie

   Tehnologie – ustensilitate în care rişti să te pierzi pentru vecie – mai mult – a te percepe pe tine însuţi şi pe ceilalţi ca pe nişte ustensile, a vedea rostul ca pe o simplă trimitere tehnică, a nu învăţa decât cum să manipulezi – obiecte şi fiinţe deopotrivă – cunoaştere inutilă şi dăunătoare prin exces şi canalizare exclusivistă – confortul care duce la alienare, la pierdere de sine, la spargerea sufletului în mii de bucăţi reunite prin colaje tehnologice – cât de departe sunt vremurile în care arta şi tehnica constituiau un corp comun !

Începuturi

   De câte începuturi e nevoie pentru a te propulsa afară dintr-un cotidian transformat într-o închisoare fără pereţi şi fără gardieni, de câte încercări nereuşite e nevoie pentru a-ţi da seama că doar zborul iute şi avântat spre înalt e singura soluţie viabilă într-o lume unde haosul se instaurează tot mai mult atât la nivel vizibil, cât mai ales la nivel invizibil aducând după sine răsturnarea tuturor valorilor ?