A stabili un punct de reper
A stabili un punct de reper de la care pornind sa poti alege o directie de desfasurare a tuturor eforturilor ce vizeaza un rezultat palpabil in ceea ce priveste realizarea de sine constituie principala dificultate de care te lovesti atunci cand te afli la inceput de drum deoarece universul este izomorf in manifestarile sale si topologia se poate dovedi foarte derutanta – deci care sa fie inceputul, punctul de reper capital ce va forta inceperea in bune conditii a unui drum initiatic ? Adevarul este ca un astfel de punct nu exista cu adevarat pentru nimeni, ci este dupa caz instituit ad-hoc, insa tinand seama de specificitatea fiecaruia si aici vocea ratiunii trebuie lasata deoparte pentru moment, la fel si prejudecatile dobandite de-a lungul timpului si trebuie sa se tina seama de o intuitie subtila acompaniata de o luciditate profunda – a te minti in plus sau in minus nu are niciun sens aici – sinceritate absoluta si decizii pe masura .
Mai departe drumul se poate dovedi mult mai usor decat inceputul propriu-zis, urnirea din loc reprezentand adevaratul impediment ce sta in calea unei vieti autentice si realizate ale carei motivatii nu mai tin de vremelnic si parelnicie, de elucubratiile eului si de presiunile mediului ambiant – o linie nu dreapta, dar reprezentand cel mai bun drum posibil se va asterne in fata celui doritor de adevar si astfel va avea un drum pentru sine (am pomenit mai sus de unicitatea acestuia) care il va duce din aici-ul prafuit si imund intr-un acolo ce a fost este si va fi adevarata sa casa, adevaratul camin in care isi va gasi adapost, dar nu in solitudine caci aceste drumuri individuale, pornind din directii diferite aduc intr-un acelasi punct fiinte diferite, dar consonante – din reuniunea lor rezultand o fiinta amplificata si genuina ce inglobeaza armonios toate trasaturile celor ce-au generat-o cu dragoste si care isi va urma propriul drum caci nu exista sfarsit pentru viata .
Si totusi ce greu pare sa te rupi de obisnuinta zilnica ce isi are propria sa savoare, ce pare a fi singurul orizont valabil pentru o fiinta ce este destinata din start imbatranirii treptate si pieirii – un singur pas, o clipa de gratie si lucrurile nu vor mai fi niciodata ce-au fost mai inainte si privind inapoi ajungi sa te intrebi cum de ai putut trai vreodata in cadrul unui orizont atat de stramt, intr-o inchisoare fara pereti sau cu pereti de sticla practic – inchisoare construita de nimeni altcineva decat de noi insine cu mult timp in urma .
Cel de dincolo il cheama pe cel de aici si peste timp si spatiu ceva vibreaza intens pentru a indoi realitatea cotidiana, pentru a o sfasia si a face astfel cu putinta trecerea mult dorita, izbavirea – curaj ! Acum totul pare eteric si rarefiat in ciuda gravitatiei inerente a sublunarului – as putea daca as vrea chiar sa zbor, insa mai persista vechile temeri pentru un timp nedefinit .
