Zadarnicie
O carenta indicibila submineaza fiecare traire ca si orice tine de tangibil – e praful care se va alege de toate candva, e inconsistenta pe care toate incearca in van s-o mascheze, e vacuitatea care le genereaza si le absoarbe cu o voluptate dementa pe toate cele ce tin de fiinta; intre existenta si neant se zbate o creatura plapanda ce isi zice cu un nespus orgoliu om, creatura ce isi cauta salvarea de carenta ce sta la baza a tot ce exista fie inspre partea Fiintei, fie inspre neantul amagitor, insa salvare de vacuitatea esentiala nu exista, exista doar o teribila iluzie care face cu putinta viata si alunecarea de la o clipa la alta – zadarnicia subterana e ocultata de delicii, infatuari si multa, imens de multa prostie caci prostia e mama vietii – a anula prostia inseamna sa atentezi la insasi radacina vietii (viata e intotdeauna prosteasca in insistentele ei sortite din start esecului – risipa de forme si energii pentru nimic).
Sunt clipe in care totul in jur se rarefiaza, aerul devine aproape irespirabil in puritatea lui si intrebi cum de e cu putinta sa mai existi, sa mai existe ceva, orice … apoi alunecarea lina sau mai brusca in mlastina zilnica ce da consistenta si contur unor fantasme si temeri profunde – nu, nu putem sa vedem vreodata cum este cu adevarat ceea ce este , nu putem gusta Adevarul pentru ca in aceeasi clipa nu am mai fi deloc .
