O truda de Sisif pentru vina de a fi dat in vileag nelegiurea zeului suprem – o pedeapsa destinata unui zeu , dar indurata de un muritor – un blestem care se sprijina pe insasi taria firii de om – nu poti sa ridici perpetuu la deal un bolovan decat daca speri ca de data aceasta nu va mai cadea, ca vei reusi dupa un milion de nereusite sa-l treci dincolo de culmea dealului si sa scapi astfel de cazna . Speranta dementa si o tarie de neinfrant fac cu putinta acesta cazna si orice revolta e inutila, dar mai ales e inexistenta – bolovanul ala ar trebui aruncat in capul zeului suprem ca sa se faca bucatele, dar nu – intr-o rutina aberanta si continua, Sisif isi cara bolovanul sperand prosteste ca va reusi, ca orice chin are un final si ca o intoarcere la normalitate este inca posibila . Mai bine ar lasa naibii bolovanul si s-ar aseza jos sa mediteze la intocmirea “absolut desavarsita” a lumii .